ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

ANTA a făcut precizări privind transportul de persoane pe teritoriul Lituaniei

12:16 | 01.04.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 1 apr. /MOLDPRES/. Agenția Națională Transport Auto (ANTA) a atenționat astăzi operatorii de transport rutier referitor la aprobarea unor modificări în legislația Republicii Lituania cu privire la efectuarea transportului rutier internațional de persoane prin servicii ocazionale, transmite MOLDPRES.

Potrivit ANTA, începând cu data de 1 martie 2024, se interzice efectuarea pe teritoriul Lituaniei a transportului rutier de persoane pe rute internaționale, cu autobuze cu mai mult de nouă locuri pe scaune (inclusiv locul conducătorului auto), fără autorizație pentru transportul de persoane prin servicii ocazionale.

În acest context, ANTA s-a adresat autorităților lituaniene „pentru clarificarea situației și identificarea soluțiilor adecvate pentru rezolvarea problemelor actuale, cu scopul de a oferi posibilitate operatorilor de transport să acorde servicii călătorilor”.

„Referitor la evoluția subiectului, vom reveni cu informații suplimentare pentru a aduce la cunoștință operatorilor de transport și opiniei publice decizia autorităților competente ale Republicii Lituania”, rezumă ANTA.

 

img24002288

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!