ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Duminică, traficul rutier pe anumite străzi din capitală va fi sistat. Măsura este necesară în contextul organizării cursei de ciclism „Velohora”

10:15 | 27.04.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 27 apr. /MOLDPRES/. Duminică, 28 aprilie curent, între orele 06:00-18:00, va fi sistat traficul rutier pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, tronsonul cuprins între str. Mitropolit G. Bănulescu - Bodoni și str. A. Pușkin. Măsura este necesară în contextul organizării și desfășurării cursei de ciclism „Velohora”, ediția 2024, informează MOLDPRES.

Potrivit primăriei capitalei, în aceeași zi, în intervalul orelor: 12:00-14:00, se va desfășura cursa de ciclism, cu startul evenimentului din Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), conform următorului itinerar: PMAN - bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – Calea Ieșilor cu virare înapoi la sensul giratoriu din preajma Parcului „La Izvor”; virare, Calea Ieșilor - bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – str. Ismail – str. Ciuflea – bd. Dacia – bd. Traian; virare, bd. Dacia – str. Ciuflea – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt - finiș în PMAN, cu sistarea temporară a traficului rutier pe direcția deplasării coloanei și intersecțiile cu străzile adiacente.

În această perioadă, transportul rutier va fi redirecționat pe străzile adiacente.

img24003102

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!