ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Două echipe de pompieri au intervenit pentru a stinge un incendiu în capitală

10:01 | 29.04.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 29 apr. /MOLDPRES/. Două echipe de pompieri au intervenit pentru a stinge un incendiu care a mistuit o construcție din centrul capitalei, comunică MOLDPRES.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), apelul la Serviciul 112 a fost recepționat ieri dimineața, la ora 04:29. La fața locului au fost îndreptate două echipe de pompieri, care au stabilit că flăcările au cuprins o construcție auxiliară.

Angajații IGSU au reușit localizarea arderii la ora 04:40 și lichidarea completă - la ora 05:13. În urma incendiului, nimeni nu a avut de suferit. Focul a distrus în totalitate construcția cu suprafața de 9 metri pătrați și a afectat parțial un automobil parcat în preajmă.

Cauza și circumstanțele incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.

img24003124

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!