ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Mai mulți fermieri au solicitat Capital Circulant Agricol

14:34 | 30.04.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 30 apr. /MOLDPRES/. Un număr de 32 de agricultori au depus cereri pentru produsul Capital Circulant Agricol în perioada 15 martie-26 aprilie curent. 30 de dosare au fost aprobate. Datele au fost prezentate astăzi de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), transmite MOLDPRES.

Cu o garanție din partea statului în valoare de până la 1 milion 600 mii lei, dar nu mai mult de 80% din valoarea creditului, produsul Capital Circulant Agricol este conceput pentru susținerea necesităților imediate ale sectorului agricol.

Destinația creditelor acoperite de acest instrument este finanțarea mijloacelor circulante, inclusiv refinanțarea creditelor acordate pentru finanțarea mijloacelor circulante. Pentru creditele acordate până la 31 decembrie 2024, sunt acceptate credite clasificate în categoria de risc nu mai rea decât „Substandard”.

Noul instrument de creditare a devenit disponibil pentru agricultori din 15 martie 2024. Agricultorii interesați pot să se adreseze băncilor comerciale la care sunt deserviți pentru a accesa instrumentul financiar.

img24003194

img24003194

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!