ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Evoluția sportivilor din Republica Moldova la Jocurile Olimpice de la Paris. Locul ocupat de țara noastră în clasamentul pe medalii

10:54 | 12.08.2024 Categorie: Sport

Chişinău, 12 aug. /MOLDPRES/. Republica Moldova a cucerit patru medalii la Jocurile Olimpice de Paris, fiind pentru prima dată în istoria țării când sportivii noștri cuceresc la Olimpiada de Vară un număr atât de mare de medalii, iar unii dintre ei au reușit să scrie istorie pentru sportul moldovenesc, informează MOLDPRES.

Cu patru medalii, una de argint și trei de bronz, Republica Moldova s-a situat pe locul 72 printre 206 țări participante la Jocurile Olimpice de la Paris.

Astfel, Republica Moldova a cucerit patru medalii pentru prima dată de când evoluează la Jocurile Olimpice cu o delegație separată, de două ori mai multe ca în 1996 și 2000.

În clasamentul pe medalii, Republica Moldova a devansat țări precum Slovacia, Albania, Peru, Qatar. Primul loc în top a fost ocupat de delegația Statelor Unite ale Americii.

Medaliata cu argint Anastasia Nichita a devenit prima sportivă din Republica Moldova, care a intrat în posesia unei medalii olimpice în proba de lupte feminine, la fel ca și judocanii Denis Vieru și Adil Osmanov au fost primii reprezentanți ai țării noastre, care au urcat pe podiumul olimpic la această probă sportivă. Iar Serghei Tarnovschi cucerește a doua medalie de bronz în cariera sa.

Ministerul Educației și Cercetării și-a exprimat recunoștința și aprecierea față de sportivii, antrenorii și staff-ul tehnic care ne-au reprezentat țara la cea de-a XXXIII-a ediție a Jocurilor Olimpice, care a fost găzduită de orașul Paris.

Următoarea ediție a Jocurilor Olimpice de Vară vor avea loc peste patru ani în orașul Los Angeles, SUA.

img24006176

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!