ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un tânăr cu cancer la ficat a primit o nouă șansă la viață în urma unei intervenții complexe

10:54 | 16.11.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 16 nov. /MOLDPRES/. Un tânăr cu cancer la ficat a primit o nouă șansă la viață în urma unei intervenții complexe efectuate la un spital din capitală, comunică MOLDPRES.

Potrivit medicului care a efectuat intervenția, Adrian Hotineanu, pacientul era diagnosticat cu cancer hepatic bilobar și avea o tumoră extinsă în lobul drept al ficatului, cu metastaze în lobul stâng.

„Diagnosticul era dificil, iar opțiunile de tratament sunt foarte limitate. Pentru a-i oferi o șansă reală de recuperare, am decis să efectuăm o hepatectomie majoră, îndepărtând aproximativ 70% din ficat. Aceasta este una dintre cele mai provocatoare proceduri din chirurgia hepatică oncologică și necesită o planificare minuțioasă, experiență și o colaborare strânsă între toți membrii echipei. În astfel de cazuri, fiecare detaliu contează pentru a salva porțiunile sănătoase ale ficatului și pentru a asigura șanse de recuperare pe termen lung”, a spus chirurgul.

El a precizat că pacientul a trecut cu bine peste această intervenție, iar perioada postoperatorie a decurs fără complicații. Bărbatul a fost externat cu o prognoză pozitivă.

Recent, o echipă de medici de la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” a obținut locul trei la un concurs internațional desfășurat la Iași, pentru cel mai interesant caz clinic relatat.

img24009319

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!