ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Dorin Recean, despre dronele depistate pe teritoriul Republicii Moldova: „Trebuie să întărim capacitățile de detectare a acestora”

21:58 | 18.11.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 18 nov. /MOLDPRES/. Premierul Dorin Recean a venit astăzi cu o reacție în cazul dronelor care au căzut în ultima perioadă pe teritoriul Republicii Moldova. Oficialul a subliniat că țara noastră trebuie să-și întărească capacitățile de detectare a unor astfel de aparate de zbor, transmite MOLDPRES. 

Odată cu creșterea intensității atacurilor în zona de sud-vest a Ucrainei de către rachetele rusești, trebuie să ne așteptăm la mai multe fie fragmente, fie astfel de drone de însoțire sau chiar drone reale din eroare să cadă pe teritoriul Republicii Moldova. Asta este încă un motiv pentru care Republica Moldova trebuie să-și întărească capacitățile de detectare și contracarare a unor astfel de intrări în teritoriul Republicii Moldova. Fiecare tip de radar sau de mijloace antiaeriene trebui să corespundă țintelor pe care le au”, a afirmat Dorin Recean. 

Premierul a punctat că autoritățile au investit în identificarea țintelor de tipul rachete balistice sau rachete de croazieră, însă „trebuie să continuăm să investim și în sisteme de detectare și de contracarare a acestor tipuri de aparate zburătoare, inclusiv a dronelor menționate”.

Două drone rusești au fost depistate duminică, 10 noiembrie, pe teritoriul Republicii Moldova - una în raionul Căușeni și alta la Râșcani.

Totodată, la sfârșitul săptămânii trecute, Kievul și alte orașe ucrainene au fost zguduite de explozii în urma unui atac masiv cu drone și rachete. Potrivit autorităților, explozii în regiunile vecine cu Republica Moldova au fost raportate de patrulele Poliției de Frontiera de la Valea Perjei, Tudora, Crocmaz și Olănești. În același timp, pe sectorul Larga, de la Briceni a fost observată o rachetă pe partea ucraineană, iar un locuitor al satului Groznița, Briceni a anunțat că a văzut 2 aparate de zbor asemănătoare unor drone la o înălțime de aproximativ până la 100 metri, iar fiind deasupra satelor Rotunda și Halahora de Sus au dispărut din vizor.

Autoritățile au precizat că aparatele de zbor sunt lansate intenționat la o altitudine mică pentru a nu putea fi detectate de radarele Ministerului Apărării. 

 

img24009371

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!