Un nou profil de studii va fi introdus în liceele din țară, pe lângă cel real și cel umanist
12:18 | 20.11.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 20 nov. /MOLDPRES/. Ministerul Educației și Cercetării propune introducerea unui profil general de studii în liceele din țară în care există câte o singură clasă. Acest lucru va permite o distribuție mai echilibrată a orelor între științele umaniste și cele exacte, astfel încât elevii să beneficieze de o gamă mai largă de oportunități la absolvire și să poată merge la facultăți cu diferite specialități. Proiectul care prevede modificarea Codului Educației a fost aprobat astăzi de Guvern, transmite MOLDPRES.
În prezent, circa o treime din liceele din țară au câte o singură clasă de liceu și în majoritatea cazurilor acestea au profil umanist. Astfel, copii care vor să învețe mai multă matematică, fizică, chimie sau biologie nu o pot face, iar acest lucru le reduce posibilitățile lor ulterioare de a alege specialități tehnice la universitate.
„Ministerul Educației propune să avem un nou profil, pe lângă cel real și umanist, un profil general pentru că avem cam o treime din toate liceele care au o singură clasă de liceu și în această situație copii care vor să învețe mai multă matematică, fizică, chimie, biologie nu neapărat pot să o facă. De fiecare dată când există o singură clasă de liceu, este profil umanist și asta îngustează posibilitățile lor ulterioare de a alege specialități tehnice la universitate. Noi avem cu siguranță nevoie de ingineri, biologi, chimiști, fizicieni. Respectiv, o să propunem acest nou profil pentru școlile cu o singură clasă, care să aibă o distribuție mai echilibrată a orelor între științele umaniste și cele realiste în așa fel încât să oferim o gamă mai largă de oportunități la absolvire în alegerea specialităților și să avem absolvenți suficient de pregătiți să facă față și la un program de IT sau inginerie la universitate ulterior”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, la ședința Executivului.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, noile măsuri au fost propuse în urma consultărilor publice.
„Acesta este un exemplu foarte bun prin care noi ne ajustăm politicile la solicitările pe care le identificăm atunci când mergem să discutăm cu oamenii în teritoriu”, a subliniat premierul Dorin Recean.
Modificările urmează a fi aprobate și de către Parlament.