Intensificări puternice ale vântului. Salvatorii îndeamnă cetățenii să fie foarte atenți atunci când se află în stradă și locuri deschise
19:26 | 22.11.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 22 nov. /MOLDPRES/. Salvatorii îndeamnă cetățenii să fie foarte atenți atunci când se află în stradă și locuri deschise. Avertizările sunt făcute în contextul riscurilor asociate cu intensificările vântului în rafale de până la 15-18 m/s, transmite MOLDPRES.
Astfel, în perioada intensificării vântului se recomandă evitarea deplasărilor, în special în zonele deschise, sub poduri, în parcuri sau în locuri împădurite. În timpul aflării afară, persoanele sunt rugate să evite atingerea, dar și călcarea pe cablurile rupte și căzute la pământ.
De asemenea, șoferii sunt îndemnați să fie prudenți în timpul deplasării cu mijloacele de transport atât în zonele urbane, cât și cele rurale, îndeosebi la ieșirile din tronsoanele împădurite și sate, la intrările și ieșirile de pe poduri sau la intersecțiile cu autovehicule de gabarit mare. Totodată, se indică evitarea opririi sau staționării în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic îi poate doborî.
La fel, persoanele trebuie să evite parcarea autovehiculelor, precum și aflarea sub arbori bătrâni sau construcții avariate, pentru a preveni incidentele tragice și pagubele materiale.
În cazul vântului puternic, se recomandă evitarea conducerii vehiculelor ușoare, cum ar fi motocicletele sau bicicletele, care pot fi instabile în fața vântului intens.
Maturii și cei care au în grijă minori sunt rugați să-i monitorizeze strict și să nu le permită plimbările în zonele de risc în perioada intensificării rafalelor de vânt.
În situații de risc, oamenii sunt îndemnați să apeleze de urgență Serviciul 112.
În zilele de 21-23 noiembrie vremea se va schimba brusc în contextul deplasării unor fronturi atmosferice asociate ciclonului atlantic, care va avea un aport și din Marea Mediterană. Astfel, potrivit meteorologilor, temporar vor cădea precipitații, izolat puternice (7-12 l/m² în 12 ore), inițial sub formă de ploaie, care se va transforma treptat în lapoviță și ninsoare. Totodată, sunt prognozate intensificări ale vântului în rafale de până la 15-18 m/s, dar și o scădere a temperaturii aerului cu 5-7°C.