Guvernul desfășoară campania „Biblioteca de sub brad”. Daniel Vodă: „Acțiunea este despre solidaritate, despre puterea unei cărți de a inspira și de a aduce speranță”
08:55 | 07.12.2024 Categorie: Cultură
Chişinău, 7 dec. /MOLDPRES/. Guvernul desfășoară cea de-a treia ediții a campaniei „Biblioteca de sub brad”. Astfel, până pe 20 decembrie curent, sub bradul din Casa Guvernului, vor fi adunate cărți care vor ajunge la copiii din toată țara, informează MOLDPRES.
Genericul campaniei este „Biblioteca de sub brad”– o carte dăruită, un zâmbet adus unui copil!
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a subliniat că instituția continuă tradiția frumoasă de a colecta cărți pentru copiii din țară, prin campania sa din ajunul sărbătorilor de iarnă, aflată la a treia ediție.
„Cetățenii pot aduce cărți în limba română sau în limbile comunităților din Moldova - ucraineană, găgăuză sau bulgară. Acestea pot fi lăsate sub bradul de la Guvern, între orele 08:00 și 17:00, de luni până vineri, până pe 20 decembrie inclusiv”, a spus Daniel Vodă.
Cărțile vor fi transmise în școlile și bibliotecile din zonele rurale, în spitale, pentru a aduce bucurie copiilor care trec prin momente dificile, și în centrele de plasament pentru copii.
„Biblioteca de sub brad este despre solidaritate, despre puterea unei cărți de a inspira și de a aduce speranță. Invităm toți cetățenii să se alăture și să dăruiască bucuria lecturii copiilor din întreaga țară. Lectura ne unește, indiferent de limba pe care o vorbim sau de localitatea în care trăim”, a menționat Daniel Vodă.
Anul trecut, în cadrul campaniei „Biblioteca de sub brad” au fost adunate peste 5 500 de cărți, acestea fiind distribuite în peste 50 de biblioteci școlare.