ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O carte de versuri de scriitoarea Victoria Fonari a fost lansată la București

12:43 | 09.12.2024 Categorie: Cultură

Chişinău, 9 dec. /MOLDPRES/. În cadrul Târgului de carte „Gaudeamus”, care s-a desfășurat la București în perioada 4-8 decembrie, scriitoarea Victoria Fonari și-a lansat cartea de versuri „Portalul inimii”, informează MOLDPRES.

Cartea a fost prezentată de editorul Doru Pogoreanu. După recitalul poetic realizat de scriitoarea Victoria Fonari, versurile au fost analizate de conferențiarul universitar doctor Maria Luiza Oancea, Universitatea din București. Cercetătoarea a menționat temele abordate: timpul, mitul, perspectiva contrastantă dintre tradiție și tehnologia virtuală, frenezia cotidiană și valorile constante. De asemenea, a precizat că versurile au alte contururi când sunt citite în voce, un exemplu în acest sens constituie recitalul Victoriei Fonari la Palatul Patriarhiei Române, fiind sub acordurile harpei, interpretare instrumentală de Maria Angela Oancea.

Volumul de versuri a fost apreciat de academicianul Mihai Cimpoi, profesorul universitar doctor Ion Guțu, scriitoarea Doina Cernica, Suceava. Pe 1 noiembrie curent, Victoriei Fonari i s-a decernat Premiul Special „Nicolae Dabija” oferit de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Bacău, pentru promovarea culturii române în Basarabia și Bucovina de Nord în cadrul manifestării nationale Toamna bacoviană.

În cadrul aceluiași târg, Victoria Fonari a fost prezentă cu articole de hermeneutică în cărțile: "2040 de cuvinte pentru anul 2040", editor Doru Pogoreanu, „Demonia puterii”, editori Nicolae Râmbu, Teodor Negru, Marius Sidoriuc, „Myth, Symbol and Ritual: elucidatory paths tot thé fantatsic unreality. Vol. IV (Ed. Universității din București).

Victoria Fonari s-a născut la 8 martie 1975 în orașul Chișinău. În 1996, a absolvit Facultatea de Litere a Universității de Stat din Moldova, specialitatea limba și literatura română și limba latină, prima promoție în R. Moldova cu această specializare. La 2 octombrie 2001 a susținut teza de doctor în filologie cu tema „Intelectual și sentimental în creația lui Aureliu Busuioc”. Din 2001 până în prezent activează la Universitatea de Stat din Moldova. În 2007 devine conferențiar universitar. În calitate de cercetător, a semnat peste 110 de articole științifice, inclusiv patru monografii.

A editat cărțile de critică literară ”Factorii intelectual şi sentimental în opera lui Aureliu Busuioc” (2003), ”Hermeneutica literară” (2007), ”Proiecții ale mitului în creația lui Victor Teleucă, Leo Butnaru și Arcadie Suceveanu” (2013) și ”Literatura comparată” (2018), precum și volumele de versuri ”Zbor în antiteză” (2000), ”Sarea pasiunii” (2005), ”Aleile de corali” (2012), ”Umbra fulgului” (2013), ”La marginea absolutului. Au bord de l’absolu” (ediție bilingvă, româno-franceză, 2016), ”Fericirea din clepsidră” (2018), ”Atingeri de aripi” (2018) și ”Olimp & Hades” (2020). De asemenea, a editat cărți pentru copii. A fost distinsă cu premii literare din R. Moldova, România și Italia.

img24010083

img24010083

img24010083

img24010083

img24010083

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!