ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

ANTA a dispus transportatorilor interraionali și internaționali să respecte stațiile publice din capitală, pentru a evita ambuteiajele

15:55 | 09.12.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 9 dec. /MOLDPRES/. Agenția Națională Transport Auto (ANTA) atenţionează agenții economici, autorizați de a efectua transport rutier prin servicii regulate în trafic interraional și internațional să respecte itinerarele și stațiile publice pentru îmbarcarea/debarcarea pasagerilor pe teritoriul municipiului Chişinău, transmite MOLDPRES.

Dispoziţia ANTA vine în contextul fluidizării traficului rutier, precum și în vederea reducerii ambuteiajelor pe străzile orașului Chișinău.

Agenția Națională Transport Auto solicită operatorilor de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic interraional și internațional să respecte itinerarele și stațiile publice pentru îmbarcarea/debarcarea pasagerilor, stabilite de către Direcția Generală Mobilitate Urbană a municipiului Chișinău.

„Menționăm că, în conformitate cu prevederile art. 49, din Codul transporturilor rutiere, operatorii de transport rutier/întreprinderile care efectuează operațiuni de transport rutier au obligația să respecte itinerarele stabilite de autoritatea executivă a administrației publice locale la deplasarea pe teritoriul localității în tranzit sau spre punctele de îmbarcare/debarcare a persoanelor”, explică ANTA.

 

img24010096

img24010096

img24010096

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!