Vladimir Bolea despre anticorupție şi drumuri calitative: „Trebuie să învățăm să muncim corect și transparent pentru cetățenii noștri”
16:44 | 09.12.2024 Categorie: Economie
Chişinău, 9 dec. /MOLDPRES/. „Trebuie să învățăm să muncim corect și transparent pentru cetățenii noștri”, este îndemnul ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), Vladimir Bolea, adresat de Ziua Internațională Anticorupție, la masa rotundă cu genericul „Anticorupție pentru drumuri calitative”. Oficialul a subliniat că organizarea unei mese rotunde, având în centrul discuțiilor fenomenul corupției, este oportună în contextul în care lupta împotriva corupției este declarată prioritate zero, transmite MOLDPRES.
„În fiecare zi, mii de cetățeni intră în contact cu rezultatul muncii drumarilor și noi trebuie să ne străduim ca, de fiecare dată, oamenii să aibă nivelul maxim de mulțumire. Noi înțelegem cu toții că, dacă în procesul de luare a deciziilor intervine componenta corupțională, aceasta înseamnă servicii și materiale de calitate proastă, lucruri care, ulterior, se răsfrâng în drumuri ce se deteriorează rapid la scurt timp după reabilitare sau construcție. Elaborarea programelor de digitalizare, transparența, deschiderea totală în procesele de luare a deciziilor și în semnarea contractelor ne vor putea aduce în rândul țărilor unde corupția este învinsă”, a declarat Vladimir Bolea.
Totodată, ministrul a accentuat importanța învățării din practicile unor țări europene, precum Germania și Polonia, care au reușit să implementeze proiecte de infrastructură de amploare datorită unor sisteme eficiente de gestionare a acestora.
Evenimentul dedicat Zilei Internaționale Anticorupție a fost organizat în premieră, de Administrația de Stat a Drumurilor (ASD), în parteneriat cu MIDR și Agenția Proprietății Publice, și are drept scop abordarea măsurilor de prevenire a corupției în infrastructura drumurilor, implementate de ASD. Un punct esențial al discuțiilor a fost digitalizarea proceselor de administrare a proiectelor de infrastructură rutieră și rolul noii structuri de prevenire a fraudei și corupției din cadrul ASD. Un alt subiect important a fost prezentarea sistemului informațional „e-Vinieta”, un exemplu de succes în eliminarea factorului uman în gestionarea proceselor.