ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

NATO a acuzat Rusia și Iranul de crime împotriva poporului sirian

08:27 | 10.12.2024 Categorie: Externe

Chişinău, 10 dec. /MOLDPRES/. Iranul şi Rusia împart responsabilitatea pentru crimele împotriva poporului sirian, a afirmat luni secretarul general al NATO, Mark Rutte, la o zi după înlăturarea de la putere a lui Bashar al-Assad în Siria, informează AGERPRES, care citează AFP.

"Rusia şi Iranul erau principalii susţinători ai regimului Assad și ele împart responsabilitatea pentru crimele comise împotriva poporului sirian", a scris Rutte într-un comunicat. "Ele au demonstrat de asemenea că nu sunt parteneri de încredere, abandonându-l pe Assad atunci când nu le mai era util", a mai subliniat Rutte.

Căderea regimului lui Bashar al-Assad este "un moment de bucurie, dar şi de incertitudine pentru popoarele din Siria şi din regiune", a mai spus secretarul general al NATO, adăugând că Alianţa Nord-Atlantică "va supraveghea modul în care liderii rebeli se comportă în timpul tranziţiei".

Aria geografică a Alianţei Nord-Atlantice nu acoperă Siria, însă o misiune a NATO este activă în Irak din 2018. 

 

img24010118

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!