O fermă modernă didactică va fi construită la Colegiul agricol din Brătuşeni, Edineţ
11:59 | 15.12.2024 Categorie: Regiuni
Chişinău, 15 dec. /MOLDPRES/. Colegiul de Medicină Veterinară și Economie Agrară din Brătușeni, Edineţ urmează să beneficieze de o finanțare de 870 de mii de euro în cadrul proiectului Livada Moldovei, implementat de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA), transmite MOLDPRES.
Cu sprijinul acestor investiții, va fi construită o fermă didactică modernă, care va găzdui aproximativ 30 de capete de animale. De asemenea, laboratorul multifuncțional al colegiului și alte spații destinate activităților practice vor fi renovate.
Inițiativa va contribui la îmbunătățirea procesului de instruire practică a celor circa 400 de elevi, potrivit MAIA.
Livada Moldovei este o linie de creditare oferită de către Banca Europeană de Investiții (BEI) Guvernului R. Moldova care la rândul său acordă acest împrumut băncilor comerciale participante. Creditele sunt destinate investițiilor în sectorul horticol. Linia de credit a devenit operațională în anul 2016. Creditele Livada Moldovei vin cu asistență oferită sub formă de suport și consultanță în elaborarea proiectelor investiționale. Creditele din cadrul Proiectului Livada Moldovei sunt oferite de Uniunea Europeană prin intermediul băncii sale, Banca Europeană de Investiții.