Ministerul Energiei anunță măsuri esențiale pentru stabilitatea energetică
15:56 | 16.12.2024 Categorie: Economie
Chişinău, 16 dec. /MOLDPRES/. În Republica Moldova a intrat astăzi în vigoare starea de urgență pentru o perioadă de 60 de zile. În acest context, autoritățile au definitivat măsurile de pregătirile pentru sezonul de încălzire 2024 - 2025 și de atenuare a impactului în caz de sistare a furnizării gazelor naturale de către Gazprom pe malul stâng al Nistrului, începând cu 1 ianuarie 2025. Totodată, autoritățile îndeamnă populația să folosească rațional energia electrică, pentru a reduce consumul, în special în orele de vârf, transmite MOLDPRES.
Ministerul Energiei a anunțat astăzi că pentru malul drept au fost finalizate achizițiile de gaze naturale pentru întreg sezonul de iarnă, iar stocurile de gaze pentru începutul anului 2025 sunt estimate la aproximativ 110 milioane de metri cubi, suficient pentru a acoperi cerințele de consum și pentru a asigura un stoc de securitate necesar țării.
În ceea ce privește energia electrică, Ministerul Energiei a precizat că discuțiile dintre „Energocom” și companiile „Nuclearelectrica” și „OMV Petrom” sunt în desfășurare pentru suplimentarea importurilor de energie electrică, iar „autoritățile au consolidat eforturile pentru creșterea producției interne de energie”. Asta înseamnă că, S.A. „Termoelectrica” și S.A. „CET-Nord” au raportat capacități de producție suplimentare pentru a asigura alimentarea continuă cu energie termică în municipiile Chișinău și Bălți. De asemenea, „Moldelectrica” a testat cu succes funcționarea în regim insular a liniilor de interconectare cu România și lucrează la majorarea capacității de import de energie electrică, în colaborare cu rețeaua europeană ENTSO-E.
În prezent, peste jumătate din necesarul de consum de energie electrică al malului drept al Nistrului este acoperit de MGRES, iar obligațiile contractuale centralei din stânga Nistrului sunt valabile până la sfârșitul lunii decembrie. Restul energiei electrice este produsă de centralele termice și din contul surselor regenerabile de energie, dar și din import din România, în limita capacităților alocate de către ENTSO-E pentru blocul Ucraina-Moldova.
Însă, potrivit Ministerului Energiei, capacitatea de import de energie electrică din Uniunea Europeană este insuficientă pentru a acoperi cerințele de consum în orele de vârf. „De asemenea, interconectarea cu rețeaua electrică din România este vulnerabilă la întreruperi, având în vedere că linia electrică Isaccea-Vulcănești traversează teritoriul Ucrainei și este expusă riscurilor de atacuri asupra infrastructurii energetice”, a precizat sursa citată.
În aceste condiții, autoritățile îndeamnă populația să folosească rațional energia electrică, pentru a reduce consumul, îndeosebi în orele de vârf.
De asemenea în această perioadă, autoritățile din Republica Moldova au solicitat reluarea activității Centrului de Dirijare în Situații Excepționale al Comisiei pentru Situații Excepționale, care va asigura managementul situației energetice în caz de posibile deconectări ale energiei electrice, care vor fi anunțate neîntârziat pe canalele oficiale ale Guvernului, inclusiv în contextul unor atacuri asupra infrastructurii energetice din Ucraina, sau în absența unui contract de furnizare a energiei electrice cu MGRES.
Autoritățile și operatorii din sectorul energetic monitorizează evoluția situației și vor adopta măsurile necesare pentru a minimiza impactul crizei asupra populației.