Terenuri din 10 raioane vor fi expropriate pentru lucrări de renovare a drumurilor naționale declarate de utilitate publică
10:02 | 19.12.2024 Categorie: Regiuni
Chişinău, 19 dec. /MOLDPRES/. Guvernul a aprobat ieri măsuri ce vor asigura procesul de expropriere pentru executarea lucrărilor de construcție, reabilitare și extindere a drumurilor naționale declarate de utilitate publică, aflate în perimetrul localităților din raioanele Cimișlia, Soroca, Dondușeni, Hâncești, Cantemir, Cahul, Briceni, Edineț, Râșcani și Drochia, transmite MOLDPRES.
Astfel, finalizarea procesului de expropriere va contribui la executarea lucrărilor pe următoarele drumuri: M3 Chișinău – Comrat – Giurgiulești – frontiera cu România (sectoarele de ocolire a or. Vulcănești și a or. Cimișlia); R14 R6 – Codrul Nou – Soroca – Unguri – frontiera cu Ucraina (sectorul Soroca – Arionești); R33 Hâncești – Lăpușna – M1; R34 Hâncești – Leova – Cahul – Giurgiulești (sectorul Cantemir – Cahul);
M5 frontiera cu Ucraina – Criva – Bălți – Chișinău – Tiraspol – frontiera cu Ucraina (sectorul Criva – Bălți); R7 R14 – Drochia – Costești – frontiera cu România; R14.3 drumul de acces la podul Cosăuți – Yampil, cu punctul de trecere a frontierei și infrastructura conexă.
Administrația de Stat a Drumurilor va realiza lucrările cadastrale și de evaluare a proprietăților afectate de expropriere, va institui interdicția de înstrăinare sau grevare a bunurilor imobile, dar și va înainta propunerile de expropriere către proprietarii de teren.
De asemenea, este stabilită componența nominală și mecanismul de activitate a comisiilor pentru soluționarea contestațiilor proprietarilor de teren.
„Aceste măsuri vor facilita dezvoltarea infrastructurii rutiere, contribuind la creșterea siguranței și eficienței traficului, reducerea timpului de călătorie și stimularea dezvoltării economice a Republicii Moldova. Impactul pozitiv asupra cetățenilor va fi semnificativ, asigurând accesul mai rapid și mai sigur la servicii și oportunități economice”, potrivit Ministerului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale.