Limitarea accesului în anumite locuri din Chișinău, în contextul ceremoniei de învestire în funcție a președintei Maia Sandu
17:08 | 23.12.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 23 dec. /MOLDPRES/. Accesul persoanelor va fi limitat temporar în anumite locuri publice din centrul capitalei. Măsurile vor fi aplicate mâine, în contextul Ceremoniei de învestire în funcție a Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, transmite MOLDPRES.
Potrivit primăriei capitalei, între orele 08:00-14:00, va fi închis temporar accesul persoanelor în perimetrul următoarelor străzi: Piața Marii Adunări Naționale, Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, în perimetrul str. Serghei Lazo – str. Alexandr Pușkin, str. 31 August 1989, în perimetrul str. Sfatul Țării – str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, str. Nicolae Iorga, în perimetrul str. 31 August 1989 – str. București, str. București, în perimetrul str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni - str. Sfatul Țării, str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, în perimetrul str. Mitropolit Dosoftei – str. București, str. Maria Cebotari, în perimetrul str. Mitropolit Dosoftei – str. Alexei Șciusev, str. Sfatul Țării, în perimetrul str. Mitropolit Dosoftei– str. Alexei Șciusev.
În acest context, conducătorii auto sunt îndemnaţi să se conformeze cerințelor agenților de circulație.
Ceremonia de învestire a Maiei Sandu în funcția de șef de stat va avea loc marți, 24 decembrie curent, începând cu ora 10:30 la Palatul Republicii din centrul capitalei.