Serviciul Vamal a prezentat recomandări pentru traversarea frontierei în perioada sărbătorilor de iarnă
11:24 | 26.12.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 26 dec. /MOLDPRES/. Serviciul Vamal a prezentat astăzi cetățenilor recomandări pentru a fluidiza traficul transfrontalier în perioada sărbătorilor de iarnă, transmite MOLDPRES.
Potrivit autorității vamale, în perioada sărbătorilor de iarnă se prevede o intensificare semnificativă a traficului de persoane și vehicule la posturile vamale de frontieră, pe ambele sensuri. Astfel, pentru a evita aglomerația și a asigura un control eficient, echipele operează în regim intensiv.
Astfel, pentru fluidizarea traficului transfrontalier va fi implementat un set de măsuri. Este vorba de monitorizarea continuă a fluxului pentru a colecta și analiza datele privind timpii de așteptare și perioadele aglomerate. De asemenea, va avea loc suplinirea personalului în prima linie, utilizând resursele disponibile la capacitate maximă. La fel, vor fi deschise artere suplimentare de control și va fi aplicată procedura „Revers”, acolo unde este necesar.
O altă măsură aplicată este separarea fluxurilor de vehicule - camioane, autoturisme, microbuze/autocare, pentru a reduce blocajele. O prioritate este colaborarea strânsă cu autoritățile de frontieră și vamale din România și Ucraina, precum și sincronizarea acțiunilor între echipele din teren.
Datele statistice indică că punctele de trecere a frontierei Leușeni, Sculeni și Palanca sunt cele mai solicitate. În acest context, autoritatea vamală recomandă cetățenilor să traverseze frontiera prin posturile din apropiere. Astfel, în apropiere de postul Leușeni-Albița se află Leova-Bumbăta (08:00 - 20:00) sau Cahul-Oancea. În apropiere de postul Sculeni se află Costești-Stânca sau Lipcani-Rădăuți Prut, iar în apropiere de Palanca-Maiaki-Udobnoe se află Tudora-Starokazacie.
Situația în timp real a punctelor de trecere poate fi consultată pe platformele oficiale: customs.gov.md/ro/traffic sau border.gov.md/camere-web.
De asemenea, pentru întrebări suplimentare poate fi contactat Centrul Unic de Apel al Serviciului Vamal: 022 788 888 sau Linia Verde a Poliției de Frontieră: 022 259 717.