Președinta Maia Sandu: Regimul de la Tiraspol refuză ca autoritățile de la Chișinău să ofere ajutoare umanitare cetățenilor din stânga Nistrului
13:34 | 30.12.2024 Categorie: Politică
Chişinău, 30 dec. /MOLDPRES/. Regimul de la Tiraspol refuză ca autoritățile de la Chișinău să ofere ajutoare umanitare cetățenilor din stânga Nistrului, în contextul crizei energetice provocate de „Gazprom”, care unilateral a anunțat că sistează livrările de gaze în raioanele de est ale Republicii Moldova începând cu 1 ianuarie 2025. Despre acest lucru a anunțat astăzi președinta Maia Sandu, după o ședință de lucru cu participarea prim-ministrului Dorin Recean, președintelui Parlamentului, Igor Grosu și vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, transmite MOLPRES.
Federația Rusă își dorește încă o dată să destabilizeze situația în Republica Moldova, să creeze probleme, să influențeze alegerile din anul 2025 și, bineînțeles, își dorește să ne întoarcă din drumul nostru de aderare la Uniunea Europeană, a subliniat Maia Sandu.
„Pentru malul drept avem asigurată furnizarea de gaze naturale. Achizițiile s-au făcut pentru tot sezonul de încălzire. De asemenea, Guvernul întreprinde toate măsurile pentru ca să asigure furnizarea neîntreruptă a energiei electrice. Pentru malul stâng, lucrurile sunt mai complicate. Guvernul, împreună cu partenerii de dezvoltare, au venit cu propuneri concrete de acordare a ajutorului umanitar. Aici mă refer la alimente, medicamente, combustibil, generatoare, transportarea bolnavilor de pe malul stâng la spitalele de pe malul drept, dacă este nevoie. Am înțeles că regimul de la Tiraspol a refuzat aceste ajutoare, deci vom vedea cum se vor desfășura lucrurile. Autoritățile fac totul ca să ușureze situația”, a subliniat Maia Sandu.
Maia Sandu a menționat că motivul invocat de Gazprom este o datorie inexistentă. „Motivul invocat este o pretinsă datorie veche de 10-15 ani, care nu este reală. Am văzut și auditul internațional care a demonstrat că nu există această datorie”, a declarat șefa statului.
De asemenea, președinta a menționat că cetățenii din stânga Nistrului întâmpină dificultăți la achitarea prețului real al resurselor energetice, inclusiv din cauza salariilor mici.
„Federația Rusă a provocat conflictul de pe Nistru și Kremlinul a menținut această situație, a susținut regimul timp de trei decenii și astăzi avem o situație concretă în care cetățenii noștri de pe malul stâng au venituri mai mici. Salariul mediu în regiunea transnistreană este cu 60 de procente mai mic decât salariul mediu pe malul drept. E clar că oamenii de acolo au dificultăți mai mari să achite prețul real la resursele energetice și nu doar”, a afirmat Maia Sandu.
În aceste condiții, oficialul a chemat cetățenii la unitate. „Trebuie să rămânem uniți, trebuie să fim solidari, trebuie să avem încredere în noi și să avem încredere în Republica Moldova. La fel, este foarte important sa folosim cât mai rațional resursele energetice”, a spus Maia Sandu.
Concernul rus Gazprom a notificat acum două zile compania fiică pe care o controlează, SA Moldovagaz, că nu va mai livra gaze naturale începând cu 1 ianuarie 2025, ora 08:00, invocând pretextul că SA Moldovagaz „nu-și onorează constant obligațiile de plată”.
În acest context, premierul Dorin Recean a anunțat că „țara noastră este pregătită să gestioneze orice situație apărută în urma deciziei Kremlinului”. De asemenea, șeful Executivului a subliniat că „Guvernul condamnă aceste tactici opresive și reiterează că nu va recunoaște vreo pretinsă datorie, care a fost invalidată de auditul internațional”.