Andrian Popescu va fi noul Consul General al Republicii Moldova la Milano
09:25 | 31.12.2024 Categorie: Politică
Chişinău, 31 dec. /MOLDPRES/.Din 1 ianuarie 2025, Andrian Popescu va prelua funcția de Consul General al Republicii Moldova la Milano, Italia, comunică MOLDPRES.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, Popescu este un diplomat de carieră cu o experiență în domeniu de peste 19 ani. Și-a început cariera în anul 2005 în departamentul integrare europeană, specializându-se ulterior în domeniul consular.
În perioada 2006-2020 a deținut mai multe funcții în misiunile diplomatice ale Republicii Moldova din Varșovia (2006-2009), Tel Aviv (2011-2014) și Roma (2016-2020).
Conform sursei citate, în Italia diplomatul a fost reprezentant permanent adjunct și reprezentant permanent supleant la Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite, Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă şi Programul Alimentar al ONU.