Premierul Dorin Recean, după decizia CSE: „Suntem alături de cetățenii noștri și vom continua să investim în infrastructura necesară pentru ca aceste localități să devină independente de deciziile Tiraspolului”
17:11 | 06.01.2025 Categorie: Societate
Chişinău, 6 ian. /MOLDPRES/. Guvernul este alături de cetățeni și va continua să investească în infrastructura necesară pentru ca localitățile din zona de securitate, care se află sub controlul autorităților constituționale, să devină independente de deciziile Tiraspolului. Declarația a fost făcută astăzi de premierul Dorin Recean, după ședința Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), la care au fost aprobate o serie de măsuri necesare pentru a asigura continuitatea și fiabilitatea alimentării cu energie electrică și gaze naturale a consumatorilor din 14 localități din zona de securitate, aflate sub controlul autorităților constituționale, transmite MOLDPRES.
„Dragi cetățeni, astăzi am avut ședința CSE unde am aprobat o serie de decizii care să ajute cetățenii noștri din raioanele Anenii Noi, Căușeni și Dubăsari. Este vorba despre 14 localități care trebuie să le conectăm la rețeaua de gaze naturale și la rețeaua de asigurare cu energie electrică de pe malul drept. A trebuit acum să adoptăm decizii pentru a face lucrurile care nu s-au întâmplat în ultimii 30 de ani și anume aceste localități, acești cetățeni să nu depindă de deciziile Tiraspolului în ceea ce privește furnizarea de energie electrica și gaze naturale”, a afirmat Dorin Recean.
Premierul a mai anunțat că CSE a dispus „Premier Energy Distribution” și Moldovagaz ca în termenii cei mai restrânși să construiască rețele de aprovizionare cu energie electrică și rețelele de aprovizionare cu gaze naturale pentru localitățile vizate.
În plus, pentru Varnița și Cocieri, CSE a dispus să fie livrate generatoare, dar și combustibilii necesari pentru a asigura cu energie termică și cu energie electrică localitățile, dar și instituțiile publice, în mod special școlile.
„Suntem alături de cetățenii noștri și vom continua să investim în infrastructura necesară pentru ca aceste localități să devină independente de deciziile Tiraspolului”, a conchis Dorin Recean.
Compania rusă „Gazprom” a suspendat livrarea gazelor naturale către „Moldovagaz” începând cu data de 1 ianuarie 2025, ora 08:00 (ora Moscovei). Toată cantitatea de gaz care era furnizată până la 1 ianuarie de către Gazprom era direcționată către Tiraspoltransgaz. În legătură cu potențiala criză umanitară în regiunea transnistreană din cauza nerespectării de către Federația Rusă a contractului livrărilor de gaze naturale consumatorilor din stânga Nistrului, Republica Moldova se află în stare de urgență începând cu 16 decembrie 2024.
Ca rezultat al deciziei Gazprom, din 1 ianuarie 2025, întreprinderile de profil din regiunea transnistreană au sistat furnizarea gazelor naturale, încălzirii centralizate și a apei calde către mai multe localități (cazangerii, case la sol, blocuri multietajate cu încălzire autonomă), fiind deconectați și consumatorii casnici din localitățile controlate de autoritățile constituționale Varnița, Cocieri, Corjova, Coșnița, Doroțcaia, Molovata Nouă, Pârâta, Pohrebea, Vasilievca, Copanca, Hagimus și Fârlădeni.