ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Caz tragic la vânătoare ilegală în pădurea de la Truşeni, în urma căreia un bărbat a fost împuşcat

10:27 | 10.01.2025 Categorie: Societate

Chişinău, 10 ian. /MOLDPRES/. Un bărbat de 42 de ani din capitală a fost reținut pentru 72 de ore, fiind suspectat de comiterea unui omor, în timp ce se afla la braconaj, transmite MOLDPRES cu referire la Poliţia Naţională.

Potrivit sursei citate, polițiștii Inspectoratului sectorului Buiucani din municipiul Chişinău au fost alertați puțin după miezul nopții de către suspect, acesta comunicând că a împușcat o persoană.

„La fața locului, oamenii legii au stabilit că suspectul împreună cu victima, un bărbat de 56 de ani, vânau ilegal în extravilanul comunei Trușeni. În cadrul acțiunilor procesual-penale, suspectul a comunicat că a efectuat o împușcătură, ulterior constatând că în acea direcție se afla victima. Bărbatul a decedat la fața locului”, explică Poliţia.  

Polițiștii au ridicat arma de model TOZ 122, deținută legal de către suspect, fiind inițiată o cauză penală pentru omor. „Acțiunile de investigare și urmărire penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, rezumă sursa citată. 

img25000206

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!