ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 333 de milioane de lei, încasate la buget timp de o săptămână de Serviciul Vamal

09:50 | 13.01.2025 Categorie: Economie

Chişinău, 13 ian. /MOLDPRES/. Serviciul Vamal a încasat săptămâna trecută la bugetul de stat peste 333,3 milioane lei. De la începutul anului curent, instituția a colectat la buget circa 502,6 milioane lei, transmite MOLDPRES. 

Totodată, în perioada 6 - 12 ianuarie 2025, de către persoane fizice au fost introduse bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare circa 15,6 milioane lei, ceea ce reprezintă 4,7 % din totalul sumei încasate pentru perioada respectivă. 

Banii colectați de la contribuabili sunt vărsați direct în bugetul de stat și redistribuiți pentru salarii, dezvoltarea infrastructurii, proiecte sociale. 

De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, au fost perfectate 4604 declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 73 987 de traversări. 

Cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 19 503 și, respectiv, 14 693  traversări.

img25000237

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!