ANRE a explicat motivele care au influențat evoluția prețurilor la carburanți
12:20 | 13.01.2025 Categorie: Economie
Chişinău, 13 ian. /MOLDPRES/. Prețurile la carburanți au înregistrat o majorare la pompă de aproximativ 3-4% în ultimele două săptămâni. Factorii care au influențat creșterea tarifelor au fost explicați astăzi de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), transmite MOLDPRES.
Potrivit ANRE, principalele motive sunt creșterea cotațiilor Platts la bursele internaționale cu aproximativ 5% și majorarea accizelor la carburanți începând cu 1 ianuarie 2025, cu circa 7%, acestea fiind aplicate etapizat timp de 14 zile. Totodată, creșterile au fost determinate de deprecierea monedei naționale față de dolarul american cu aproximativ 1,5% și ajustarea marjei comerciale specifice, aplicată de companiile petroliere începând cu 1 ianuarie 2025, cu o creștere de 6 bani sau 1,8%.
În aceste condiții, pentru ziua de mâine, ANRE a anunțat un preț maxim pentru benzina COR 95 de 24 de lei și 12 bani per litru, în creștere cu 22 de bani. Totodată, motorina va fi comercializată cu cel mult 20 de lei și 88 de bani per litru, prețul fiind mai mare cu 20 bani.
ANRE estimează că în continuare fluctuațiile prețurilor se vor stabiliza parțial întrucât în perioada următoare valoarea accizelor și a marjei comerciale specifice va rămâne neschimbată, iar tarifele vor fi influențate doar de cotațiile internaționale la carburanți și cursul de schimb al monedei naționale.
Prețul petrolului Brent a depășit astăzi, 13 ianuarie 2025, pragul de 81 USD/baril, marcând cel mai înalt nivel din ultimele trei luni. Această creștere este atribuită sancțiunilor stricte impuse de SUA asupra sectorului petrolier al Rusiei. Noile restricții afectează exportatori-cheie, peste 180 de nave și mai mult de 150 de tancuri petroliere, reducând semnificativ capacitatea Rusiei de a aproviziona piețele mari, cum ar fi China și India. Ca rezultat, aceste state sunt așteptate să-și diversifice sursele de petrol, orientându-se spre alte regiuni.