ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

ANRE: Prețurile la carburanți sunt tot mai mult influențate de creșterile cotațiilor internaționale

12:53 | 14.01.2025 Categorie: Economie

Chişinău, 14 ian. /MOLDPRES/. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) constată că tendința de majorare a prețurilor la produsele petroliere continuă să se mențină și pentru ziua de miercuri, 15 ianuarie, fiind determinată în special de creșterile cotațiilor internaționale, transmite MOLDPRES.  

Astfel, șoferii vor achita mâine pentru un litru de benzină COR 95 cel mult 24 de lei și 27 de bani, în creștere cu 15 bani. O majorare similară va înregistra și prețul la motorină, care va fi de maximum 21 de lei și 03 bani.

ANRE a explicat că factorii care influențează direct procesul de majorare a prețurilor sunt cotațiile Platts, relevante pentru produsele petroliere principale de tip standard, care au crescut comparativ cu ziua precedentă cu circa 20-21 $/tonă, în funcție de produs. Totodată, cursul de schimb al monedei naționale continuă să genereze o presiune suplimentară asupra prețurilor la carburanți, înregistrând o creștere cu circa 23 bani, fiind tot mai aproape de nivelul de 19 lei pentru un dolar SUA.

ANRE reiterează că, urmare a recentelor sancțiuni impuse de SUA asupra industriei energetice rusești,  prețurile petrolului au atins un maxim din ultimele luni. „Aceste evoluții, în consecință, afectează direct aprovizionările la nivel global. Primele semne care atestă aceste prognoze nu au întârziat să apară, fiind confirmate prin declarațiile unor oficiali indieni, care au menționat că navele sancționate vor fi interzise la descărcare în această țară, iar China tot mai mult încearcă să-și securizeze aprovizionarea cu petrol din alte surse, precum Emiratele Arabe Unite sau Oman”, a comunicat ANRE.

Într-o acțiune conexă, conform Reuters, șase țări din Uniunea Europeană (Suedia, Danemarca, Finlanda, Letonia, Lituania și Estonia) au cerut luni Comisiei Europene să reducă plafonul de preț de 60 de dolari pe baril pentru petrolul rusesc impus de țările G7. Plafonul de preț pentru țițeiul rusesc și produsele petroliere rafinate a fost stabilit de G7 „pentru a limita veniturile Rusiei din comerțul cu petrol și, în acest fel, a reduce capacitatea țării de a finanța invazia în Ucraina”.

 

img25000274

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!