ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șefa statului a făcut declarații după ședința CSS

10:47 | 26.09.2022 Categorie: Politică

Chişinău, 26 sep. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a susținut astăzi o conferință de presă în care a anunțat deciziile luate sâmbătă la ședința Consiliului Suprem de Securitate /CSS/, comunică MOLDPRES.

Șefa statului a specificat că, la ședință, instituțiile de forță au raportat despre schimbările care pot surveni în regiune, și în special în Republica Moldova, în rezultatul anunțurilor făcute de Federația Rusă referitor la mobilizarea parțială, referendumurile secesioniste în regiunile ucrainene sub controlul armatei Federației Ruse și eventuala utilizare a armelor neconvenționale.

„Am discutat potențialele consecințe ale escaladării conflictului militar în Ucraina, inclusiv riscurile unor incidente nucleare. Raportorii s-au referit la mai multe categorii de riscuri: creșterea fluxurilor de refugiați, întreruperea furnizării gazelor naturale, perturbarea furnizării energiei electrice, exploatarea crizei de către grupuri infracționale și agenți străini pentru provocarea destabilizărilor”, a menționat președintele.

Maia Sandu a precizat că CSS a aprobat și o serie de recomandări, inclusiv: creșterea vigilenței și actualizarea planurilor de acțiuni, corespunzător noilor riscuri; monitorizarea mai riguroasă a situației din regiunea transnistreană și descurajarea implicării populației din această zonă în activități de mobilizare desfășurate de Federația Rusă; pregătirea pentru un eventual flux sporit de refugiați; aprovizionarea cu resurse energetice alternative; verificarea planurilor de contingență în caz de incidente nucleare.

„În prezent, riscul de folosire a armelor nucleare este evaluat ca puțin probabil, dar nu imposibil. În acest context, s-a recomandat Guvernului să verifice gradul de pregătire a instituțiilor și a populației pentru eventualitatea consecințelor unor incidente nucleare și să reia campania de comunicare despre măsurile de protecție în situație de accident nuclear. Rog cetățenii să fie atenți la comunicările Inspectoratului General pentru Situații de Urgență la acest subiect. Există și riscul de mobilizare a cetățenilor Republicii Moldova din raioanele de est ale țării. Pentru a descuraja asemenea acțiuni, analizăm oportunitatea revocării cetățeniei pentru cei cu cetățenia Republicii Moldova și a Federației Ruse care vor lupta de partea agresorului. La fel, examinăm posibilitatea înăspririi pedepselor pentru cei care au doar cetățenia Republicii Moldova, fără cetățenia rusă, și se înrolează de partea agresorului”, a spus Sandu.

„Este evident că riscurile de securitate sunt în creștere. Aceasta înseamnă că avem nevoie de consolidarea sectoarelor de apărare, securitate și de menținere a ordinii publice. Toate instituțiile din aceste sectoare sunt mobilizate pentru a răspunde adecvat acestor riscuri. În continuare, obiectivul nostru principal rămâne menținerea păcii în țara noastră. Toți cei care prin acțiunile lor vor încerca să destabilizeze situația în țară, care incită la ură, la disensiuni interetnice, la război, la acțiuni revanșiste vor răspunde în fața legii”, a conchis președintele.

Maia Sandu a reiterat că în acest sezon rece, ca și în precedentul, cetățenii vor avea parte de suport din partea statului și a recomandat instituțiilor responsabile adoptarea și aplicarea de sancțiuni mai dure pentru cei ce îi cheamă pe agresori în țară, pentru trădare de patrie și separatism.

img22007224

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!