ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

FOTO R. Moldova și Spania au semnat un acord privind recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere

15:40 | 18.04.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 18 apr. /MOLDPRES/. Republica Moldova și Regatul Spaniei au semnat astăzi un acord privind recunoașterea reciprocă și conversiunea permiselor naționale de conducere. Documentul a fost semnat la Chișinău, de Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, și omologul său spaniol Fernando Grande - Marlaska Gomez, informează MOLDPRES.

Principalele aspecte ale documentului includ recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere, fapt ce permite persoanelor care dețin permise de conducere valide în Republica Moldova să conducă temporar în Regatul Spaniei fără a fi necesar să obțină un permis local și invers. De asemenea, se simplifică procesul de schimbare a permiselor de conducere pentru cei care se mută dintr-o țară în alta, eliminând necesitatea de a susține teste suplimentare.

Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, a subliniat importanța acestui pas în îmbunătățirea relațiilor bilaterale și a mobilității cetățenilor. „Acest acord marchează un moment important pentru șoferii din Republica Moldova și Regatul Spaniei, facilitând călătoriile și eliminând barierele administrative. Este important să ne amintim că acest acord nu facilitează doar șofatul, ci promovează cooperarea și înțelegerea între Moldova și Spania. Prin acest parteneriat, demonstrăm că suntem dedicați să creăm un mediu mai sigur și mai convenabil pentru toți cetățenii noștri”, a declarat Adrian Efros.

„Este încă un pas pe calea cooperării pe care o menținem în subiecte de securitate, iar securitatea rutieră este o prioritate pentru noi la fel cum sunt combaterea criminalității organizate, traficului de persoane. Suntem două țări cu interese comune, cu obiective comune și ne angajăm să lucrăm împreună pentru a îmbunătăți viața cetățenilor noștri”, a spus ministrul spaniol de interne, Fernando Grande – Marlaska Gomez.

În cadrul ședinței bilaterale, ministrul Adrian Efros a prezentat prioritățile de cooperare bilaterală, care include: întărirea capacităților de protecție civilă, aderarea la rețelele internaționale de poliție specializate și dezvoltarea dialogului bilateral în domeniul misiunilor internaționale. Cei doi oficiali au reafirmat angajamentul de a colabora în continuare pentru promovarea intereselor cetățenilor lor și consolidarea relațiilor bilaterale.

În prezent, Republica Moldova are încheiate trei acorduri similare cu Republica Turcia, Republica Lituania și Republica Italia.

img24002849

img24002849

img24002849

img24002849

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!