ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Guvernul dublează indemnizația oferită tinerilor medici care se vor angaja conform repartizării Ministerului Sănătății în sate

10:48 | 30.10.2024 Categorie: Oficial

Chişinău, 30 oct. /MOLDPRES/. Indemnizația unică oferită medicilor, farmaciștilor și specialiștilor cu studii superioare de licență în domeniul medical, care se vor angaja conform repartizării Ministerului Sănătății, va crește de la 120 de mii de lei până la 250 de mii de lei. Modificările au fost aprobate în ședința de astăzi a Cabinetului de miniștri, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare a Executivului.

„Au fost făcute foarte multe investiții din punct de vedere tehnic în sistemul medical, iar acum investim și în resursele umane, în așa fel încât să avem medici în sate”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.

Indemnizația va fi achitată în două tranșe: 120 de mii de lei - după șase luni de activitate și 130 de mii de lei - după al treilea an de activitate. 

De asemenea, tinerii specialiști vor beneficia de compensarea cheltuielilor pentru închirierea spațiului locativ și consumul de energie termică și electrică în primii 5 ani de activitate, și nu în primii 3 ani, stabiliți anterior. 

În lista beneficiarilor de indemnizații și compensații vor fi incluși și tinerii specialiști cu studii superioare de licență în medicină. Este vorba despre optometriști, asistenți medicali generaliști, tehnicieni radiologi cu studii superioare, kinetoterapeuți și alți specialiști în domeniu.

Recent, Guvernul a aprobat și Regulamentul privind compensarea cheltuielilor de transport pentru lucrătorii medico-sanitari și farmaceutici care activează în alte localități decât cele în care își au domiciliul.

Măsurile aprobate de Guvern urmăresc sporirea atractivității domeniului medical și menținerea tinerilor specialiști în sector, în special în zonele rurale și în regiuni. În anul 2023, în sistemul ocrotirii sănătății activau 9638 de medici și 18929 - personal medical cu studii medii. Deficitul de resurse umane este înregistrat, în special, în asistența medicală primară.

img24008697

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!