ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Procuratura Generală a lansat un registru electronic de asistență juridică internațională

10:07 | 10.12.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 10 dec. /MOLDPRES/. Procuratura Generală, cu susținerea financiară a Societății Germane pentru Cooperare Internațională (GIZ), a dezvoltat și lansat sistemul informațional „Registrul electronic de asistență juridică internațională”. Noul sistem corespunde recomandărilor Uniunii Europene și a Consiliului Europei (Moneyval), comunică MOLDPRES.

Potrivit Procuraturii Generale, noul sistem va asigura digitalizarea și automatizarea procesului de înregistrare și monitorizare a fluxului cererilor de asistență juridică internațională, solicitărilor de acces la informație, controlul executării acestora, precum și generarea rapoartelor statistice respective într-un mediu digital protejat.

Registrul a fost creat în vederea consolidării tuturor datelor aferente procedurilor de extrădare, cererilor de comisie rogatorie, procedurilor de transfer și preluare a urmăririi penale, cererilor de transfer a persoanelor condamnate și procedurilor de recunoaștere a sentințelor instanțelor de judecată străine, precum și cererilor petiționarilor cu privire la informațiile conexe procedurilor de asistență juridică internațională.

Conform sursei citate, structura noului registru a fost creată cu posibilitatea transformării acestuia în viitor într-un sistem informațional complex, care va digitaliza deplin procedurile de asistență juridică internațională.

img24010123

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!