Vicepremierul Dumitru Alaiba: Aderarea la UE este următoarea mare oportunitate pentru antreprenorii din Republica Moldova
15:51 | 19.12.2024 Categorie: Aderare la UE
Chişinău, 19 dec. /MOLDPRES/. Aderarea la UE este următoarea mare oportunitate pentru antreprenorii din Republica Moldova. Avem în față o perioadă de trei-patru ani în care trebuie să lucrăm împreună pentru a ajunge acolo unde ne este locul – în marea familie a Uniunii Europene. Declarația a fost făcută de vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, la „Business with Ministry – Meet EU”, un eveniment care reprezintă o platformă de dialog deschis între conducerea ministerului și reprezentanții mediului de afaceri din Republica Moldova, transmite MOLDPRES.
Evenimentul s-a desfășurat în contextul procesului de integrare europeană a țării și a reunit lideri de afaceri, autorități publice și experți internaționali pentru a discuta provocările și oportunitățile acestui proces pentru mediul de afaceri.
„Nu suntem primii care parcurg acest drum. Alte țări au reușit deja și acum sunt în siguranță, businessul respiră ușor, se dezvoltă și privesc cu încredere spre viitor. De aceea, pe partea noastră continuăm să promovăm reforme curajoase care să ne apropie de UE, dar în același timp mizăm și pe mobilizarea mediului de afaceri”, a afirmat Dumitru Alaiba, în discuțiile cu reprezentanții a peste 50 de companii din Republica Moldova, prezenți la eveniment.
Uniunea Europeană este principalul partener comercial al Republicii Moldova. În prezent, peste 65% din exporturile noastre ajung în UE.