30 de copii din diasporă participă la prima ediție a Programului guvernamental „DOR de Tradiții”
13:31 | 23.12.2024 Categorie: Cultură
Chişinău, 23 dec. /MOLDPRES/. Un număr de 30 de copii din diasporă participă la prima ediție a Programului guvernamental „DOR de Tradiții”, care a fost inaugurată astăzi. Programul, aflat sub patronajul Prim-ministrului este dedicat copiilor și tinerilor cu vârste între 12 și 17 ani, stabiliți peste hotare, descendenți ai familiilor originare din Republica Moldova, transmite MOLDPRES.
Pe parcursul a șase zile, participanții la tabăra „DOR de Tradiții” vor fi implicați în activități culturale și creative menite să le ofere o experiență de neuitat și să cunoască tradițiile sărbătorilor de iarnă. Programul include întâlniri cu artiști, meșteșugari populari, vizite la muzee și ateliere de creație.
Potrivit Biroului Relații cu Diaspora, cei 30 de copii care participă la ediția curentă a Programului vin din țări precum Austria, Belgia, Franța, Irlanda, Italia, Germania, Grecia, Marea Britanie, Portugalia, România, Spania, Ucraina și Ungaria.
Scopul principal al evenimentului este de a apropia copiii din diaspora de tradițiile și cultura națională, printr-o serie de activități educative și interactive. Acestea vor contribui la consolidarea legăturilor cu rădăcinile culturale ale Republicii Moldova și vor facilita transmiterea tradițiilor autentice din generație în generație.
Lansat în premieră anul acesta, Programul „DOR de Tradiții” răspunde unui interes crescut al comunităților din diaspora pentru menținerea conexiunii emoționale cu Republica Moldova și păstrarea valorilor naționale. Prin acest proiect, copiii și tinerii din diaspora vor avea ocazia să redescopere esența tradițiilor țării lor de origine și să se reconecteze cu patrimoniul cultural al Republicii Moldova.
La program au putut aplica adolescenți cu vârsta de 12-17 ani, care cunosc limba română la nivel conversațional de bază și înțelegere medie. Participarea este gratuită. Toate cheltuielile sunt asigurate din bugetul de stat, iar participanții suportă doar cheltuielile de transport spre/din Republica Moldova și pentru asigurarea medicală.