ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Mitropolia Basarabiei și Ambasada României au transmis o donație de cărți către Penitenciarul Nr. 9-Pruncul din Chișinău

12:41 | 24.12.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 24 dec. /MOLDPRES/. Mitropolia Basarabiei și Ambasada României în Republica Moldova au transmis, în preajma sărbătorilor de iarnă, o donație de cărți duhovnicești și literatură românească către Penitenciarul Nr. 9 – Pruncul din municipiul Chișinău, transmite MOLDPRES. 

Astfel, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, mai multe volume de spiritualitate și literatură românească vor fi puse la dispoziția deținuților.

Acest demers comun subliniază rolul Mitropoliei Basarabiei și al Ambasadei României în sprijinirea și susținerea persoanelor vulnerabile, în duhul valorilor creștine și naționale. Donația de cărți reprezintă nu doar un gest de solidaritate, ci și o invitație la reflecție, introspecție și renaștere sufletească, mai ales în această perioadă binecuvântată a sărbătorilor de iarnă”, a comunicat Mitropolia Basarabiei.

Mesajul de felicitare și binecuvântare din partea ÎPS Părinte Mitropolit Petru a fost transmis de Părintele ierodiacon Gurie Dumbrava, care a mulțumit, totodată, personalului Penitenciarului Nr. 9 – Pruncul pentru dedicarea și eforturile lor în misiunea de reabilitare a persoanelor private de libertate.

De asemenea, Marc Emilian Morar, ministru consilier al Ambasadei României în Republica Moldova, a evidențiat importanța promovării culturii și spiritualității românești în mediile unde acestea pot aduce folos duhovnicesc, bucurie și nădejde. El a mai subliniat că astfel de inițiative întăresc legăturile dintre comunitățile și instituțiile românești de pe ambele maluri ale Prutului și reafirmă grija pentru toți cei aflați în dificultate.

img24010667

img24010667

img24010667

img24010667

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!