ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președinta Maia Sandu a avut o discuție cu Premierul Poloniei, Donald Tusk

21:18 | 27.12.2024 Categorie: Oficial

Chişinău, 27 dec. /MOLDPRES/. Șefa statului a avut o convorbire telefonică cu premierul Poloniei, Donald Tusk, înaintea preluării de către Polonia a Președinției Consiliului Uniunii Europene, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Ppreședinției.

Discuțiile au vizat prioritățile Republicii Moldova pentru accelerarea procesului de aderare la Uniunea Europeană, inclusiv deschiderea grupurilor de capitole de negocieri, avansarea debursării fondurilor din Planul de Creștere pentru Moldova, eliminarea cotelor pentru exporturile unor produse agricole și abolirea completă a taxelor de roaming dintre Republica Moldova și UE.

De asemenea, aderarea Moldovei la zona unică de plăți în euro (SEPA) rămâne un obiectiv important, facilitând tranzacțiile financiare și sprijinind mediul de afaceri. Aceste măsuri vor aduce beneficii concrete cetățenilor, prin oportunități economice sporite, costuri de transfer mai mici și o integrare mai strânsă cu piața economică europeană.

Cei doi lideri au abordat și subiecte privind relațiile bilaterale, cooperarea economică, sprijinul polonez pentru dezvoltarea Moldovei și aspectele legate de securitatea regională. Polonia rămâne un partener de încredere al Moldovei în parcursul european și în consolidarea stabilității în regiune

img24010783

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!