ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministrul Energiei de la Sofia: Bulgaria este pregătită să ajute Moldova, dacă Rusia va întrerupe furnizarea de gaz 

12:22 | 31.12.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 31 dec. /MOLDPRES/. Bulgaria este pregătită să ajute Moldova în cazul în care Rusia va întrerupe furnizarea de gaz din 1 ianuarie 2025. Despre aceasta a anunțat ministrul Energiei al Bulgariei, Vladimir Malinov, într-un răspuns la o întrebare adresată de postul de radio BNR, transmite MOLDPRES. 

Oficialul a amintit că cele două țări au semnat recent un Memorandum, pentru a reacționa în caz de criză. „Suntem în comunicare constantă cu Ministerul Energiei din Moldova, așa că ei se pot baza și pe noi. Avem pregătirea de a-i sprijini, asigurându-le accesul atât la gaz natural lichefiat, cât și prin furnizorul public „Bulgargaz”, în momentul în care vor solicita această ajutor”, a afirmat Vladimir Malinov.

La mijlocul lunii noiembrie curent, Republica Moldova și Bulgaria au semnat un Memorandum de înțelegere care prevede că cele două țări vor colabora pentru a asigura continuitatea aprovizionării cu energie electrică și gaze naturale și pentru a gestiona eficient eventualele situații de criză.

Gazprom a notificat duminică compania fiică pe care o controlează, Moldovagaz, că nu va mai livra gaze naturale începând cu 1 ianuarie 2025, ora 08:00 (ora Moscovei), invocând pretextul că Moldovagaz „nu-și onorează constant obligațiile de plată”.

 

 

img24010881

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!