ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Energocom: Necesarul de energie electrică va fi acoperit integral marți, 7 ianuarie. Consumul prognozat scade cu 17%

14:51 | 06.01.2025 Categorie: Economie

Chişinău, 6 ian. /MOLDPRES/. Energocom a anunțat astăzi că necesarul de energie electrică pentru ziua de marți, 7 ianuarie, atunci când este prognozat un consum cu 17% mai mic, va fi acoperit integral, transmite MOLDPRES. 

Potrivit companiei, pentru ziua de Crăciun pe stil vechi, consumul total de energie electrică pe malul drept al râului Nistru va fi cu 17% mai mic față de ziua precedentă, luni, 6 ianuarie. Respectiv va fi necesară mai puțină electricitate de import.

Energocom a făcut rezervările de capacități necesare la hotarul cu România pentru a achiziționa energia electrică contractată sau cea de pe bursă.

Respectiv, pentru data de 7 ianuarie, consumul de energie electrică va fi acoperit de centralele de termoficare din Chișinău și Bălți, instalațiile de energie regenerabile locale și energia din import.

Începând cu 1 ianuarie, malul drept al Nistrului nu mai primește energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan, după ce concernul rus Gazprom a sistat livrările de gaze naturale în Republica Moldova. În aceste condiții, consumul este acoperit din surse interne - precum centralele electrice cu termoficare din Chișinău și Bălți, centrala hidroelectrică Costești, sursele regenerabile, importul pe contracte bilaterale din România și achiziția de pe bursa de energie electrică din România, administrată de către SA „OPCOM”.

img25000115

img25000115

img25000115

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!