ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În 2024, Centrul turistic sportiv din Costeşti îşi va extinde activitatea

11:27 | 02.01.2024 Categorie: Regiuni

Chişinău, 2 ian. /MOLDPRES/. Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru a întreprins o vizită de monitorizare post-implementare a proiectului de construcție a Complexului turistic sportiv din Costești, Ialoveni, unde administratorul își propune să elaboreze în acest an un Ghid turistic sportiv întru promovarea și organizarea evenimentelor cultural-sportive la nivel local-regional și național, transmite MOLDPRES.

„În cadrul acestui proiect major au fost executate lucrări de construcție propriu-zisă a Complexului, amenajarea teritoriului, construcția platformei pentru 1500 de locuri pentru suporteri, piste de alergare, spațiu pentru antrenamente, teren de sport, condiții sanitaro-igienice pentru beneficiari conform standardelor, parcare pentru turiști, rețea de apeduct și canalizare conectată. Tot aici, Federația Moldovenească de Fotbal a oferit terenului nou construit, gazonul artificial și scaunele care au fost instalate în tribunele construite în cadrul proiectului de dezvoltare regională”, explică ADR Centru.

La rândul lor, autoritățile locale, de comun cu administratorul Complexului, își propun ca acest obiectiv să devină gazdă a competițiilor sportive între tinerii din localitățile Costești, Molești, Hansca, Zâmbreni, Pojăreni, Ialoveni și întreg centrul Republicii Moldova. „În prezent, aici se antrenează circa 130 de copii din diferite sate ale raionului, repartizați pe categorii de vârstă în șapte echipe de fotbal, care au antrenamente de trei ori pe săptămână. De asemenea, complexul găzduiește competiții importante, care se desfășoară sub egida și în colaborare cu Federația Moldovenească de Fotbal. Tot aici, își desfășoară activitatea și un Club de șah, care numără circa 20 de copii”, a estimat sursa citată.

În vederea asigurării durabilității investițiilor, dar și întru sporirea condițiilor pentru beneficiari, autoritățile deja au inițiat proiectarea și implementarea sistemului de iluminat pentru terenul de sport. Pentru anul 2024, administratorul își propune să elaboreze un Ghid turistic sportiv întru promovarea și organizarea evenimentelor cultural-sportive la nivel local-regional și național.

Pentru executarea lucrărilor în cadrul acestui proiect, din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală au fost cheltuiți 22,5 milioane lei (1,12 mln de euro). Proiectul a fost implementat de ADR Centru sub egida Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

img24000011

img24000011

img24000011

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!