Noua ediție a Constituției, tipărită de „MOLDPRES”, poate fi găsită în rețelele de distribuție a cărții și la sediul agenției. Vitalie Hadei: „Este o onoare să anunțăm editarea noii redacții a Legii Supreme, în conformitate cu voința cetățenilor, exprimată la referendum”
11:41 | 13.11.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 13 nov. /MOLDPRES/. Instituția Publică Agenția Informațională de Stat (IP AIS) „MOLDPRES” tipărește o nouă ediție a Constituției Republicii Moldova. Publicația include toate modificările privind vectorul de integrare europeană a țării, aprobate prin referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024, precum și cele privind declararea limbii române – limbă oficială de stat, transmite MOLDPRES.
Agenția „MOLDPRES” editează un tiraj al Constituției Republicii Moldova în limba română, dar și o ediție bilingvă – română/rusă.
Directorul AIS „MOLDPRES”, Vitalie Hadei, a declarat că noua ediție a Constituției Republicii Moldova poate fi procurată la un preț accesibil pentru fiecare în rețelele de distribuție a cărților, precum și la sediul agenției.
„Este o onoare pentru Agenția Informațională de Stat „MOLDPRES” să anunțe editarea noii redacții a Constituției Republicii Moldova, în conformitate cu voința cetățenilor, exprimată la referendumul din 20 octombrie 2024. Constituția, al cărei preambul a fost completat cu obiectivul strategic al Republicii Moldova – integrarea în Uniunea Europeană, poate fi găsită în cele mai importante rețele de distribuție a cărții din Republica Moldova, dar și la sediul AIS „MOLDPRES”. Această broșură este un cadou perfect pentru fiecare din noi, mai ales pentru cetățenii Republicii Moldova din diasporă, care au înclinat balanța decisiv la referendumul din 20 octombrie 2024. Prețul pentru noua redacție a Legii Supreme a Republicii Moldova este unul accesibil pentru fiecare”, a afirmat Vitalie Hadei.
Ediția va fi utilă pentru funcționarii publici, autoritățile locale, juriști, tineri, precum și alte categorii de cetățeni. Aceasta va putea fi procurată începând cu finele săptămânii curente.
Pentru alte informații, persoanele pot suna la numărul +373 22 23-34-28.
IP AIS „MOLDOPRES” a scos anterior de sub tipar și alte ediții ale Constituției Republicii Moldova.
De asemenea, Constituția Republicii Moldova, modificată prin referendum, a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial. Astfel, integrarea în Uniunea Europeană a devenit obiectiv strategic al țării.