ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Maia Sandu, adresare către cetățenii care își vând votul. „Acești hoți care vă dau bani pentru voturi, vă calcă în picioare demnitatea și vă fură libertatea”

13:31 | 30.10.2024 Categorie: Alegeri 2024

Chişinău, 30 oct. /MOLDPRES/. Candidata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) la funcția de șef de stat, Maia Sandu, a adresat astăzi un mesaj cetățenilor care își vând votul. „Acești hoți care vă dau bani pentru voturi, vă calcă în picioare demnitatea, vor să vă controleze, vă fură libertatea”, a remarcat Maia Sandu, informează MOLDPRES.

„Nu știu dacă acest mesaj va ajunge la cei care își vând votul, dar aș vrea să mă auziți pentru că vreau ca și voi să trăiți într-o țară mai bună, pentru că vreau ca și copiii voștri să trăiască în bucurie și pace acasă. Acești hoți care vă dau bani pentru voturi, vă calcă în picioare demnitatea, vor să vă controleze, vă fură libertatea, la fel cum răul cel mare răpește suflete așa și ei nu cumpără doar voturi, dar vă fură credința și destinul”, a afirmat Maia Sandu.

Candidata PAS a îndemnat cetățenii să nu-și vândă votul. „Este mai mult decât ilegal, este necreștinește să-ți vinzi țara. Nu faceți jocul celor care vor să distrugă Moldova pe decenii înainte, nu vă vindeți votul, pentru că așa vă vindeți credința și viitorul copiilor”, a spus Maia Sandu.

În Republica Moldova, pe 3 noiembrie, va avea loc turul doi al alegerilor prezidențiale. Pentru funcția de șef al statului vor lupta actualul președinte Maia Sandu, care a acumulat în primul tur de scrutin 42,49% din sufragii sau 656 852 de voturi și candidatul socialiștilor, Alexandr Stoianoglo, care a obținut 25,95% din sufragii, fiind creditat cu 401 215 voturi.

img24008706

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!